Stimaţi clienţi!
Vă prezentăm condițiile pentru prestarea serviciilor de etalonare care sunt stabilite în Laboratorul Metrologic ”Alex Sistem”
Serviciile de etalonare sunt disponibile pentru orice client, dacă se respectă următoarele condiții:
- Se etalonează numai mijloace de măsurare (în continuare MM) curate, integre şi în stare de bună funcţionare, de preferință fiind însoțite cu documentaţia de exploatare (paşaport, instrucţiunea de exploatare, ghidul utilizătorului) și, dacă este disponibil, certificatul de etalonare emis anterior.
- Etalonarea greutăților se îndeplinește numai în laborator, aparatelor de cîntărit numai la client. Dacă clientul va insista ca etalonarea aparatelor de cîntărit să fie îndeplinită în laborator, despre acestă solicitare se va nota în certificatul de etalonare.
- Pentru identificarea corectă a aparatelor de cîntărit , examinarea condițiilor în care se va îndeplini etalonarea și determinarea volumului de lucrări, laboratorul poate îndeplini o evaluare preliminară la locul de funcționare a obiectului de etalonat.
- Laboratorul nu oferă servicii de reparație a obiectelor de etalonat. Cu așa comenzi clientul trebuie să se adreseze în centrele de deservire. La solicitarea clientului poate fi comandată pregătirea greutăților către etalonare.
- Testările de etalonare se îndeplinesc în volumul standard descris în procedurile de etalonare sau clientul poate specifica cerințele sale, dacă acestea nu contravin condițiilor stabilite pentru metodele de etalonare utilizate în laborator.
- Pentru obiectul etalonat clientul poate solicita o declarație de conformitate cu o cerință din un document normativ sau specificație . În acest caz clientul stabilește regula de decizie a declarației solicitate. Regula de decizie și declarația de conformitate se notează în certificatul de etalonare.
- Dacă clientul este de acord cu condițiile de la 1-5, se întocmește cererea pentru prestarea serviciilor, contractul de prestare a serviciilor sau contract-factura şi la necesitate contul de plată . Pentru a evita situațiile de confuzie la identificarea MM clientului se recomandă de a prezenta anterior o specificație a obiectelor de etalonat. Specificația trebuie să includă: denumirea clientului, informația de contact, rechizitile bancare (pentru persoanele juridice la prima adresare sau dacă au fost modificate), denumirea MM, tipul/modificația (exact așa, cum sa indicat de producător pe marcajul metrologic sau în documentația de exploatare), numărul de serie a MM, informații despre etalonările anterioare, la necesitate cerințele specifice stabilite de client.
- Limita maximală de prestare a serviciilor este de 30 zile lucrătoare din momentul primirii confirmării pentru achitarea plății. Prestarea serviciilor poate fi replanificată, dacă condițiile ambiante nu sunt favorabile, în cazul dificultăților de transportare a etaloanelor de lucru sau alte motive obiective. Laboratorul operativ informează clientul despre orice schimbări ale condițiilor de prestare a serviciilor.
- Costul serviciilor se calculează conform tarifelor aprobate de către directorul „ALEX SISTEM” SRL în vigoare la momentul întocmirii cererii și după caz include:
- costul lucrărilor de etalonare pentru un tip anumit de MM( a se vedea Lista de preţuri );
- costul pentru emiterea declarației de conformitate;
- cheltuieli pentru evaluarea preliminară ;
- cheltuieli pentru pregătirea obiectelor de etalonat ;
- cheltuieli de transport tur-retur pînă la locul unde va fi efectuată etalonarea;
- cheltuieli pentru manipularea mecanizată a etaloanelor.
- Cînd etalonarea se va îndeplini la client, acesta are următoarele obligațiuni:
- să pună la dispoziţie personal auxiliar şi să ofere acces în încăperile unde se utilizează MM;
- să acorde la necesitate depozitarea etaloanelor de lucru şi a mijloacelor auxiliare și să asigure integritatea lor, primind acestea bunuri la păstrare sub răspundere pînă la finalizarea lucrărilor de etalonare și, dacă va fi cazul, să acorde în cantitatea necesară încărcături de balast.
- Clientul trebuie să mențină condițiile ambientale conform documentaţiei de exploatare şi/sau metodelor de măsurare pentru care se utilizează obiectul de etalonat. Dacă asemenea condiţii nu se vor respecta, despre acest fapt se va nota în certificatul de etalonare. Laboratorul este în drept să suspende etalonarea, dacă îndeplinirea testărilor anterior negociate cu clientul va fi indisponibilă.
- În urma etalonării se emite certificatul de etalonare care actualmente se eliberează numai pe suport de hîrtie reprezentantului autorizat de client sau prin scrisori comandate.
- Dacă clentul va solicita etalonarea care nu este acoperită de acreditare pe certificatul de etalonare va lipsi simbolul acreditării.
Сu respect
Şeful Laboratorului Metrologic ”Alex Sistem” SRL
Tatiana Cioclea.
25.03.2021